cristinamCristina Mihalcea este initiatoarea pentru Ploiesti a grupului de voluntariat “Soriceii de biblioteca”. Voluntarii care fac parte din club au organizat activităţi prin care copiii au învăţat să asculte şi să interpreteze poveşti, basme, legende, poezii, să se pună în pielea personajelor, să citească pe roluri şi multe alte activităţi care le-a dezvoltat creativitatea. Au citit celor mici, au corectat carti, au inregistrat povesti, au incheiat parteneriate cu centre de copii dar si cu Biblioteca Nicolae Iorga din Ploiesti, au donat carti de Craciun.

„Șoriceii de bibliotecă” le-au citit copiilor din centrul Concordia din Ploiești (unde stau copii abandonați sau copii din familii sărace), celor din centrul „Cireșarii” din Ploiești și de la Spitalul de Psihiatrie „Voila” din Câmpina. În București, ei colaborează cu fundația „Chance for life” și cu Școala pentru Deficienţi de Vedere.